Dat fiind ca barbatii si femeile descopera ca nu se mai pot baza pe vechile roluri si formule pentru a se întelege, relatia intima reclama un nou tip de onestitate si constientizare, disponibilitatea de a renunta la tiparele învechite si de a cultiva noi abilitati. "Calatoria inimii" ne arata cum putem face fata provocarii învatând sa privim dificultatile ca pe oportunitati de a ne largi viziunea asupra aceea ce suntem si de a ne spori capacitatea inter-relationare. Aceasta este calea iubirii constiente

********

Fragmente

Adevarata intimitate este, în primul rînd, o calatorie în necunoscut. Relationarea cu cineva de sex opus ne face sa ne confruntam cu acel mare altcineva din noi însine - o întreaga gama de calitati si dimensiuni neexplorate ale fiintei noastre, dincolo de "eul" familiar pe care îl cunoastem prea bine. Confruntîndu-ne cu marele necunoscut din noi însine, iubirea ne intensifica simturile si ne îndeamna sa crestem si sa ne dezvoltam în moduri neprevazute.
   Astfel, ca sa gustam adevarata profunzime si bogatie a potentialului iubirii, trebuie sa exploram teritoriul necartografiat pe cont propriu, nu sa urmam indicatiile de pe hartile turistice. Daca încercam sa facem o relatie sa se potriveasca cu o imagine fixa din mintea noastra, vom împiedica manifestarea celor mai profunde resurse ale noastre, care se dezvolta în confruntarea cu provocarile reale de pe parcursul drumului. Lucrul de care avem cel mai mult nevoie în prezent nu e un scop idealist pe care sa-1 atingem, ci un simt al aventurii autentice în care ne angajam. Visul iubirii ne distrage de la adevarata cale a iubirii, ce duce mereu catre posibilitati vaste si neprevazute.
   Calea e un termen care sugereaza marea provocare a existentei umane: nevoie de a ne trezi, fiecare în felul sau, la posibilitatile mai vaste pe care ni le ofera viata. Natura caii e de a ne conduce într-o calatorie, iar cel mai profund impuls al vietii e sa înaintam astfel. Cînd viata noastra are avînt, simtim un inconfundabil influx de vitalitate, care ne spune ca ne îndreptam catre ceva real. Din pacate însa, de multe ori nu sîntem ancorati în aceasta forta care se misca adînc în interiorul nostru. Cum descria poetul sufit Rumi situatia noastra, "Noi, cei orbi, credem ca ne-am pierdut calul, în timp ce el ne poarta înainte ca vîntul". Desi armasarul vitalitatii noastre ne duce înainte, indiferent daca ne place sau nu, noi adormim adesea în sa.
   Astfel, relatiile pot merge în doua directii - catre somn sau trezire - si toti avem de facut o alegere individuala în privinta directiei. Putem încerca sa le folosim ca sa ne sprijine, sa ne vindece nesigurantele sau sa ne demonstreze ca sîntem merituosi, acceptabili, demni de a fi iubiti. Îndoindu-ne ca sîntem în mod fundamental buni de la început, putem cauta sprijin si consolare în ele. Putem chiar sa le transformam într-o fortareata împotriva efemeritatii, ca sa ne aparam de natura perpetuu schimbatoare a vietii. Dar atunci cînd folosim relatiile în primul rînd pentru sprijin si siguranta, ele nu fac decît sa stagneze, adormindu-ne si mai profund, întarind tiparele obisnuite de frica si neîncredere în sine.
   Cealalta optiune e sa privim intimitatea ca pe o modalitate de a deveni vii mai deplin, ca pe ceva care sa ne ajute sa scoatem la lumina bunatatea si puterea mereu prezente în interiorul nostru. În loc sa cautam adapost într-o relatie, ne-am putea bucura de puterea ei de a ne trezi acele zone în care sîntem adormiti si în care evitam contactul gol, direct cu viata. Aceasta abordare ne deschide în fata o cale. Ne angajeaza în miscare si schimbare, ne ofera o directie înainte, aratîndu-ne unde avem cel mai mult nevoie sa crestem. Îmbratisarea relatiei ca pe o cale de evolutie ne ofera si o practica: sa învatam sa folosim fiecare dificultate de pe parcurs ca o oportunitate de a merge mai departe, de a intra într-un contact mai profund, nu numai cu partenerul nostru, ci si cu propria noastra vitalitate.
   Prin contrast cu atitudinea aceasta, daca visam ca iubirea ne va salva, ca ne va rezolva toate problemele, ca ne va oferi o stare constanta de fericire sau siguranta, vom ramîne blocati în fantezii, fara sa cunoastem adevarata putere a iubirii - aceea de a ne transforma. Daca vrem ca relatiile noastre sa fie înfloritoare, trebuie sa le privim într-un fel nou - ca pe o serie de oportunitati de a ne dezvolta o constientizare mai vasta, de a descoperi un adevar mai profund si de a deveni oameni mai deplini.

*******

Cînd ne îndragostim, experienta noastra e atît de captivanta, încît trecem usor cu vederea potentialele probleme dintr-o relatie. Mai tîrziu însa, cînd ele se dovedesc dificile sau greu de gestionat, avem nevoie de ceva mai mult decît simpla inspiratie. Aici intervine problema angajamentului. Angajamentul înseamna sa alegi sa lucrezi cu obstacolele ce interfereaza cu fluxul liber al iubirii, atît în tine, cît si în relatie.
   Acum însa, nu mai e atît de clar ca în trecut de ce doi oameni trebuie sa jure ca vor ramîne împreuna si sa persevereze cînd apar probleme si obstacole între ei. Avem putine exemple ale felului cum ar arata un angajament sanatos si viu între doi oameni. Vechiul model - bazat pe datorie - transforma angajamentul într-un fel de adeziv. Atît de multi dintre parintii nostri "au ramas împreuna pentru copii" sau din teama dezaprobarii familiei, sacrificîndu-si evolutia, integritatea si libertatea, încît nu e deloc surprinzator ca notiunea de angajament pe termen lung nu mai trezeste entuziasmul generatiilor tinere de azi. La cealalta extrema, multe cupluri decid sa se casatoreasca dintr-o speranta idealista, fara sa se gîndeasca atent la ce presupune acest pas. Îsi imagineaza ca sentimentele lor romantice vor fi suficiente ca sa-i tina împreuna. Apoi, cînd perioada de gratie se termina si apar conflictele, sînt nepregatiti sa faca fata situatiei.
   În trecut, angajamentul era definit si impus unui cuplu de societate si familie. într-o casnicie traditionala aranjata, un barbat si o femeie trebuia sa jure sa ramîna împreuna toata viata chiar fara sa se cunoasca. Pe un astfel de fond, nu e surprinzator ca angajamentul e înconjurat astazi de o aura atît de mare de inconstienta si ca multi dintre noi intra într-o casnicie pe jumatate adormiti. Acum, cînd presiunile exterioare nu mai impun sau sustin angajamentul unui cuplu, e nevoie de o abordare mai constienta.
   A sta împreuna e doar o mica parte a ceea ce presupune angajamentul autentic, doar expresia exterioara a unei dedicari interioare. Esenta unui angajament viu este devotamentul a doi oameni fata de dezvoltarea lor simultana, care se poate baza doar pe un angajament primar al fiecarui individ de a se deschide complet catre viata însasi.
   Initial, doi parteneri nu pot sti sigur ce cauta împreuna sau cît de departe poate merge relatia lor. Testînd însa forta legaturii dintre ei - profunzimea iubirii lor si capacitatea de a face fata provocarilor ei - le devine tot mai clar locul relatiei în viata lor si o pot astfel onora si exprima mai plenar. În loc sa înceapa cu o promisiune - "pîna cînd moartea ne va desparti" - spusa la altarul de cununie, angajamentul constient e ceva ce se dezvolta gradat. E un stadiu mai avansat al unei relatii care a evoluat din depasirea cu succes a multor probe si provocari anterioare. Un astfel de angajament e treaz si viu. Spre deosebire de ceva nascut din datorie, speranta sau idei preconcepute, se naste organic din însusi procesul de maturizare a relatiei, si e plin de pasiune, prospetime si spontaneitate - esenta iubirii.

*******

La fel, cînd cîntam din voce sau la un instrument împreuna cu cineva, ne unim într-un singur curent de energie care ne ridica din sentimentul nostru normal de separare, în timp ce contrastul dintre vocile sau instrumentele noastre tese o tapiterie mai bogata de sunete decît ar fi putut produce singur oricare dintre noi. Astfel, în actul iubirii, cîmpurile corpurilor subtile ale barbatului si femeii se amesteca într-un joc mai vast de energii care îi scoate din izolare, îi îmbogateste pe amîndoi si în acelasi timp foloseste si lumineaza diferentele dintre naturile lor.
   Cele mai profunde momente de comuniune sexuala sînt un joc sacru de "doi într-unui", în care toate polaritatile vietii se unesc într-un dans mai amplu. Aici, în aceasta mare a curgerii, fluxul si refluxul contrariilor - ridicarea si caderea, furtuna si armonia, suprafata si adîncimea, frictiunea si alunecarea, luarea în stapînire si renuntarea, ferocitatea si blîndetea, puterea si vulnerabilitatea, inspiratia cereasca si placerea pamînteasca - curg în si din fiecare. Cînd cîmpurile energetice polare ale barbatului si femeii se unesc astfel, nu e niciodata doar ceva fizic, emotional sau personal. Momentele de intimitate sexuala profunda genereaza o transfuzie puternica de energie de la un nivel aflat dincolo de modurile noastre familiare de relationare. Cînd un barbat devine masculinul pur, iar o femeie, feminitatea pura, apar zeul si zeita.
   Zeii si zeitele din mitologia lumii personifica diverse energii primare care actioneaza în lumea naturala si în corpul nostru. Astfel, cînd zeul întunecat al rîului sîngelui intra si se misca în corpul meu, nu mai sînt complexul de personalitate familiar pe care îl numesc "eu". Sînt luat de torentul puterii masculine care îmi curge prin vene, cu propriile lui ritmuri si melodii, pe care le aud ca pentru prima oara. Partenera mea nu mai e un eu, ci femeia primordiala, dincolo de timp si spatiu. Cînd facem dragoste, am putea fi leu si leoaica, indigeni în jungla, lord si lady sau delfini în mare. Sîntem parteneri în dansul etern.
  Ridicîndu-ne din carcasa îngusta a personalitatii, comuniunea sexuala ne pune în contact cu energiile mai vaste ale vietii care curg prin corpul nostru. Tunetul, fulgerul, electricitatea, ploaia, razele lunii si ale soarelui - iubitii care nu au simtit aceste energii cînd au facut dragoste nu au gustat toata bogatia experientei sexuale. în comuniunea sexuala profunda, mastile noastre lumesti ne cad de pe fata si spiritul viu poate fi simtit si împartasit în forma sa pura.
   Desi aceasta constienta expansiva nu e un substitut pentru realizarea spirituala - trezirea completa la fiinta noastra neconditionata, dincolo de limitele înguste ale sinelui - ea ne poate oferi o strafulgerare intensa a acestei posibilitati. si poate inspira doi oameni sa aduca tot mai mult calitatea sacra a prezentei treze în viata lor de zi cu zi. Comuniunea sîngelui, care le permite unui barbat si unei femei sa se descopere ca zeu si zeita, este si fundamentul sacru al monogamiei. Ca o expresie pura a energiei feminine, ea nu e doar o femeie, ci toate femeile; iar cînd el întruchipeaza masculinul pur, poate fi toti barbatii din lume pentru ea.
   De aceea, cînd mintea moderna reduce sexul la o functie grosiera a corpului sau la un instinct animalic subordonat eului rational, savîrseste o forma de sacrilegiu. Cu cît încercam sa definim sau sa manipulam experienta sexuala, cu atît pierdem contactul cu capacitatea ei de a înnoi si lumina înaltimile si adîncurile experientei umane. Nu putem aprecia complet calitatea ei transformatoare daca nu intram în contact cu spiritul nostru salbatic elementar, care va ramîne vesnic de nepatruns pentru mintea rationala. în acest mister se afla puterea de trezire si sacralitatea sexualitatii.

******

John Welwood este redactor al Journal of Transpersonal Psychology si activeaza ca profesor, îmbinînd învataturile budiste cu practicile psihologice occidentale. Lucrarile sale pornesc de la premisa ca toate problemele ce sînt încadrate traditional în sfera psihologiei au o baza spirituala, hotarîtoare pentru pasii înspre vindecare. A publicat sase carti în care îsi sustine teza completarii psihologiei cu prescriptiile orientale si profeseaza ca psihoterapeut.